Ambasadorul României: Vaccinarea în masă a medicilor a oferit încredere

Ambasadorul României în Republica Moldova, Daniel Ioniță, spune că România se plasează pe locul 3 în Europa după numărul de persoane vaccinate împotriva COVID-19 raportat la numărul populației, grație unei campanii de vaccinare foarte bine puse la punct. Potrivit diplomatului român, imunizarea în masă a personalului medical i-a determinat pe cetățenii României să aibă încredere în vaccin și să urmeze exemplul medicilor, notează IPN.

Potrivit campaniei de imunizare, demarate în România, primii au fost vaccinați medicii. Imunizarea în masă a cadrelor medicale a dus la scăderea cu 88% a ratei infectărilor cu SARS-COV-2 în rândul personalului medical.

„Cetățenii simpli când au văzut că medicii lor se vaccinează și după aceea pot să-i primească în cabinet cu zâmbetul pe buze, au căpătat încredere. Dacă nu s-ar fi vaccinat medicii, toată lumea trăia cu suspiciunea că se dorește transformarea oamenilor în cobai. 94% din personalul medical din România s-a vaccinat”, a declarat Daniel Ioniță în cadrul emisiunii „Punctul pe Azi” de la TVR Moldova.

Potrivit diplomatului, experiența României trebuie preluată și de Republica Moldova. Potrivit ultimelor sondaje, în țara noastră doar 30% din populație ar accepta să se vaccineze împotriva infecției COVID-19.

„Vaccinul nu este obligatoriu, este un gest voluntar, România are o platformă națională unde toți cetățenii se pot înscrie și pot solicita o programare pentru vaccin. Acum suntem în plină desfășurare a etapei a doua de vaccinare, personalul guvernamental și vârstnicii”, a mai spus Daniel Ioniță.

Potrivit planului național de imunizare în Republica Moldova, primii vor fi vaccinați medicii, personalul și beneficiarii serviciilor de asistență socială. În epata a doua vor fi imunizate persoanele cu vârstă mai mare de 60 de ani și persoanele cu comorbidități, iar în etapa a treia va fi imunizată populația generală.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *