Maia Sandu: 132000 de doze de vaccin au trecut Prutul

132000 de doze de vaccin au trecut Prutul și vor ajunge în curând la Chișinău. Mulțumim, România, pentru donația generoasă care ne permite să extindem categoriile de persoane vaccinate, a scris președintele Republicii Moldova, Maia Sandu într-o postare pe rețelele de socializare, notează IPN.

„România a donat din propriile vaccinuri, iar o asemenea mărinimie cimentează prietenia solidă dintre Republica Moldova și România. Suntem recunoscători domnului Președinte Klaus Iohannis, domnului Prim-ministru Florin Cîțu, poporului român pentru solidaritate și eforturile imense de a face posibile aceste donații. Vom continua să construim poduri pentru cetățenii noștri, podul de vaccinuri fiind acum cel mai valoros”, spune Maia Sandu.

Donațiile importante de azi mă fac optimistă. Mergem împreună spre vremuri mai bune, în care îi vom îmbrățișa pe cei dragi și ne vom bucura unii de alții. Pentru a ajunge acolo, trebuie să continuăm să purtăm mască, să păstrăm distanța socială și să ne vaccinăm. Acest lucru va fi posibil în curând pentru mai mulți cetățeni!”, îndeamnă șeful statului.

Donația face parte din pachetul de sprijin pentru Republica Moldova, anunțat de președintele României, Klaus Johannis, cu ocazia vizitei sale oficiale la Chișinău în data de 29 decembrie 2020. În total, Republica Moldova va primi din partea României circa 200 de mii de doze de vaccin anti-COVID-19, în calitate de ajutor umanitar.

Citește mai mult: https://www.ipn.md/ro/maia-sandu-132000-de-doze-de-vaccin-au-trecut-7967_1081092.html#ixzz6sSaWaz3I