Maia Sandu, la 12 ani de la evenimentele din 2009: Lipsa dreptății și clarității doare

În 12 ani de la evenimentele din 7 aprilie, oamenii au cerut să se facă lumină și dreptate. Nu au suportat niciun fel de consecințe nici judecătorii care au emis sentințe de condamnare a tinerilor, nici polițiștii care au bătut oamenii în „coridoarele morții”, nici șefii care au dat indicații și apoi au acoperit și protejat vinovații. Unii au rămas în sistem, achitați și chiar promovați în funcții. Alții s-au aciuat în funcții bine plătite în echipele noilor potentați ai vremii. Este mesajul președintei Republicii Moldova, Maia Sandu, la 12 ani de la evenimentele din aprilie 2009, transmite IPN.

„Cei care continuă să încalce legea și să lucreze contra propriului popor pot face asta doar pentru că au protecție – în procuratură, în instanțe, în parlament. Da, din păcate, avem încă în instituții persoane care eliberează hoți și închid ochii la abuzuri. Însă noi putem rupe cercul lor de protecție – ei sunt puțini și se bazează unii pe alții. Cei mai mulți oameni în țara noastră sunt cetățeni onești, care plătesc taxe la stat și trăiesc din bani câștigați pe merit”, scrie preşedinta pe Facebook.

Maia Sandu menţionează că totuşi acel 7 aprilie 2009 a produs o schimbare în Republica Moldova. „După 7 aprilie 2009, am devenit cu toții mai cetățeni: mai activi, mai implicați, mai puțin lăsători. Și chiar dacă am avut destule dezamăgiri în acești 12 ani, am reușit lucruri cu care ne putem mândri. Ne-am apărat libertatea și nu am admis dictatura în țara noastră. Construim în Moldova o societate deschisă, în care învățăm să ne cerem drepturile și să ne respectăm diferențele”, notează șefa statului.

Potrivit Maiei Sandu, cu fiecare judecător corupt care este dat afară din sistem, Republica Moldova se apropie de vremuri mai bune. Maia Sandu aminteşte că, recent, a semnat decretul de eliberare din funcție a judecătorului Serghei Lazari, care l-a achitat pe fostul vicecomisar Iacob Gumeniță de orice vinovăție în dosarul legat de 7 aprilie. „Voi insista în continuare pe curățarea sistemului judecătoresc de corupți, iar asta ne va ajuta să curățăm statul de corupți și criminali. Știu că mai avem mult de lucru până construim aici o țară în care vrem să trăim. Și mai știu că un om, chiar și în funcția de președinte, nu poate face ordine de unul singur. Am nevoie de voi”, s-a adresat Maia Sandu cetăţenilor.

Şi reprezentanții mai multor organizații ale societății civile au emis un apel comun în contextul comemorării victimelor din 7 aprilie 2009. Autorii susțin că dosarul „7 aprilie 2009” este eșuat. Toate persoanele cu funcție de răspundere au fost achitate sau scoase de sub urmărire penală. Toți torționarii au scăpat basma curată. Potrivit lor, la evenimentele tragice, peste 600 de persoane au fost maltratate, reținute și bătute cu cruzime, dar care nu au beneficiat de o justiție independentă și echitabilă. Cel puțin cinci persoane și-au pierdut viața în condiții suspecte, iar statul și-a asumat doar un singur deces, mai menționează organizațiile nonguvernamentale.

Citește mai mult: https://www.ipn.md/ro/maia-sandu-la-12-ani-de-la-evenimentele-din-7967_1080857.html#ixzz6rR5RJYVF