Un an de președinție al Maiei Sandu. Op-Ed de Victor Pelin

Totuși, în primul an de mandat, președintele Maia Sandu a reușit să-și creeze condiții prielnice pentru eventuala realizare în următorii ani a multora din lucrurile promise. În acest context, este de menționat că succesul Maiei Sandu, se datorează mai mult erorilor comise de liderul PSRM, decât propriilor virtuți politice și administrative…”

În așteptarea vremurilor bune…

Pe 15 noiembrie se împlinește un an de la alegerea Maiei Sandu în funcția de președinte al Republicii Moldova. Proclamând vremea oamenilor buni!, liderul Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS) a reușit să se revanșeze pe principalul său contracandidat – Igor Dodon, lider al Partidului Socialiștilor din Republica Moldova (PSRM), care a învins-o la prezidențialele din 2016.

După expirarea a ¼ din mandatul prezidențial al Maiei Sandu e oportun să ne întrebăm ce a reușit domnia sa să realizeze din cele promise? Răspunsul este evident – puține, chiar foarte puține lucruri concrete. Totuși, în primul an de mandat, președintele Maia Sandu a reușit să-și creeze condiții prielnice pentru eventuala realizare în următorii ani a multora din lucrurile promise. În acest context, este de menționat că succesul Maiei Sandu, se datorează mai mult erorilor comise de liderul PSRM, decât propriilor virtuți politice și administrative. De bună seamă, după demisia guvernului Chicu, care nu a putut suporta coalizarea PSRM cu Partidul Șor (PȘ), evoluțiile politice din țară au intrat în albia alegerilor parlamentare anticipate. Asta, inclusiv, datorită faptului că nici Mariana Durleșteanu, candidatul PSRM la funcția de premier, nu s-a arătat dispusă să fie exponent al majorității PSRM&PȘ.

Așadar, percepția cvasiunanimă a alegătorilor a fost că parlamentarele anticipate, provocate de promiscuitatea politică a PSRM, s-au transformat, de fapt, în al treilea tur de scrutin prezidențial, în cadrul căruia Maia Sandu i-a aplicat lovitura de grație contracandidatului, Igor Dodon. În consecință, noua guvernare monocromatică a PAS și-a început activitatea, în august 2021, sub lozinca – Moldova vremurilor bune!

Dacă ne-am referi la alte aspecte ale primului an de mandat prezidențial, ar trebui să constatăm că, cu excepția deschiderii manifestate de Uniunea Europeană (UE) și de statele membre ale acesteia, precum și de către alți parteneri de dezvoltare, soldată cu un consistent suport financiar și anti-COVID-19, nu prea avem ce-i pune la activ Maiei Sandu. Dimpotrivă, există un șir de caracteristici ale guvernării PAS, care mai degrabă trezesc îngrijorări decât temei pentru optimism:

  • lipsa personalităților politice carismatice, cu excepția Maiei Sandu însăși și, în general, lipsa cadrelor calificate pentru administrarea treburilor publice;
  • lipsa experienței și flexibilității politice, a capacităților de comunicare eficientă, necesare pentru a-și crea și eventuali aliați, nu doar inamici politici;
  • dogmatismul intransigent în promovarea postulatelor programatice anticorupție, în special a așa-zisei curățenii generale, care înlătură din funcțiile publice ca un tăvălug nu doar persoanele compromise, ci și pe cele fără vreo vinovăție dovedită, făcându-se abstracție de calificarea celor demiși, chiar dacă guvernarea PAS nu prea are cu cine îi înlocui etc.

Metehnele menționate ale guvernării PAS sunt amplificate de criza pandemică și, pe neașteptate, de criza energetică. Aceste crize, precum și altele care abia se întrevăd, cer resurse financiare și administrative neplanificate pentru soluționarea lor. Astfel, are loc devierea eforturilor guvernanților de la realizarea multiplelor sarcini proclamate, ceea ce înseamnă că votanții PAS ar trebui să mai aștepte până vin vremurilor bune, anunțate de formațiune și președintele Maia Sandu. Se dovedește că vremurile bune depind nu doar de bunele intenții ale politicienilor, ci și de alți factorii – climaterici, de conjunctură regională și internațională, de interesele geopolitice și geo-economice ale partenerilor strategici etc.

În căutarea timpului pierdut…

În circumstanțele menționate, principala forță de opoziție – PSRM, încearcă să-și întrevadă șansa revanșei pentru înfrângerile la alegerile prezidențiale și parlamentare. În acest sens, pe fundalul scumpirilor provocate de criza energetică, liderul formațiunii, Igor Dodon, cere demisia președintelui Maia Sandu și dizolvarea Parlamentului în vederea convocării urgente și concomitente a alegerilor prezidențiale și parlamentare anticipate. Acest demers trezește nedumeriri, fiindcă în actualele condiții alegerile prezidențiale și parlamentare anticipate pot avea loc doar ca urmare a unei revolte populare sau a unei lovituri de stat. Un astfel de scenariu este practic imposibil, întrucât liderii actualei opoziții – Vladimir Voronin și Igor Dodon sunt incapabili să organizeze astfel de evenimente. Mai mult, deținând cele mai înalte funcții în stat, ei și-au manifestat slăbiciunea, cedând puterea în 2009, după așa-zisa revoltă a tinerilor, de frică să nu fie persecutați ulterior.

Niciodată, nici Igor Dodon și nici aliatul său din coaliția Blocului Comuniștilor și Socialiștilor (BCS) – octogenarul Vladimir Voronin, nu s-au manifestat ca personalități cu caracter, capabile să-și riște propria bunăstare, devenind lideri protestatari sau puciști. Așa că guvernarea PAS poate continua fără frică să calce prin toate străchinile posibile, având mare noroc de calitatea liderilor opoziției comuno-socialiste. La toate acestea se mai adaugă și faptul că, recent, Igor Dodon s-a transformat din politician în ONG-ist. Ironia sorții e că propagandiștii PSRM detestă și stigmatizează ONG-iștii drept principala forță motrice a eventualelor revoluții oranj, de care fruntașii BCS se tem ca dracul de tămâie. În acest sens, este absolut ingrată situația în care s-a pomenit încă liderul PSRM, iar îndemnul său la provocarea alegerilor prezidențiale și parlamentare anticipate nu are deocamdată sorți de izbândă.

Renunțând la calitatea de deputat și asumându-și-o pe ce de ONG-ist, detestată de proprii camarazi, Igor Dodon își propune să impulsioneze relațiile economice moldo-ruse. Însă Igor Dodon și-a mai propus și anterior să realizeze acest obiectiv, atunci când deținea funcția de șef al statului. Chiar în primul an de mandat prezidențial, la 7 septembrie 2017, Igor Dodon s-a întâlnit cu co-președintele Asociației ,,Delovaia Rossia”, Igor Caika, pentru a pune la cale promovarea cooperării între comunitățile de afaceri din Republica Moldova și Federația Rusă. După astfel de întâlniri, Igor Dodon, de obicei, promitea investiții rusești anuale de $1 miliard, dar nimeni nu-și poate aminti ce investiții s-au făcut în economia țării pe timpul mandatului său prezidențial. Este adevărat că în acea perioadă a înflorit business-ului de familie.

Înțelepciunea populară spune că ce n-a învăţat Ion, nu învaţă nici IonicăLa fel, ce n-a făcut președintele Dodon, nu va reuși nici ONG-istul Igor Nicolaevici. Păcat de timpul pierdut aiurea. De aceea, în loc să viseze la alegeri anticipate pentru revanșa împotriva PAS și a reveni la guvernare, Igor Dodon ar face mai bine să-și scrie autobiografia politică cu eventualul generic … în cătarea timpului pierdut.

Concluzii

Primul an de aflare a Maiei Sandu în funcția de șef al statului nu a convins cetățenii țării că chiar a venit vremea oamenilor buni. Succesul Maiei Sandu a devenit și succesul PAS, care a reușit să preia întreaga putere în stat datorită greșelilor comise de PSRM și liderul acestuia. După toate aparențele, anunțata venirii vremurilor bune, odată cu instaurarea unei guvernări monocromatice, se amână pentru timpuri mai îndepărtate.

Pretenția PSRM de a se revanșa împotriva PAS, provocând alegeri prezidențiale și parlamentare anticipate este, deocamdată, neîntemeiată din cauza calității actualilor lideri ai opoziției comuno-socialiste, care s-au compromis iremediabil de-a lungul carierii lor politice. În acest sens, ultimele sondaje de opinie realizate după izbucnirea crizei energetice și după acutizarea crizei pandemice, arată că, actualmente, șansele PSRM de a se revanșa sunt iluzorii.

În ultimii 20 de ani liderii politici moldoveni nu au inventat nimic mai bun decât să perpetueze pendularea Republicii Moldova între centrele de atracție – Uniunea Europeană și Rusia. În aceste circumstanțe nu e de mirare că crește constant ponderea cetățenilor moldoveni care și-ar dori o eventuală unire a Republicii Moldova cu România, ponderea respectivă ajungând la peste 40%. S-ar părea că unionismul are șansa să devină un trend politic de succes. Dar, deocamdată, nu e cazul, fiindcă duzina de lideri autoproclamați unioniști este incapabilă să-și unească eforturile pentru unire. Preocuparea lor preferată este să se eticheteze reciproc drept diversioniști etc., și să-și etaleze orgoliile belicoase.

Citește mai mult: https://www.ipn.md/ro/un-an-de-presedintie-al-maiei-sandu-op-ed-7978_1085758.html#ixzz7CMgl66Ao